Biserica cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru)” Izvorâtorul de mir este situată în centrul satului ca un adevărat punct de referință, în jurul căruia gravitează întreaga viață comunitară de aici.
Construcția bisericii a demarat în anul 1925 și a fost finalizată 10 ani mai târziu, cu aportul exclusiv al enoriașilor din parohie. Cărămida necesară zidirii a fost recuperată de la un conac boieresc din satul Sîrca, de pe moșia Drăghici, ce a fost supus unei acțiuni de demolare. O implicare deosebită în construcția Bisericii au avut-o Alexandru Dumitriu(învățător și casier al parohiei), Ioan Asie (Învățător și consilier), Gheorghe Pricop (consilier), Petru Mateescu (epitrop), Grigorie Tănase (consilier). Ca și registru arhitectural stilul este unul tradițional cu elemente bizantine din stilul triconc dar și cu elemente din cel romanic având orientări de navă mai ales în exterior. Turla clopotniță este orientată în partea de vest deasupra pronaosului și a pridvorului asemenea unui catarg care străbate văzduhul. Biserica a fost sfințită în anul 1935 în timpul primului an de arhipăstorire al vrednicului de pomenire Nicodim Munteanu , mitropolit al Moldovei și viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Între anii 1970-1988 au avut loc lucrări de reparații, consolidări de pereți, tencuială exterioară și interioară în timpul păstoririi preoților Păvălucă Nicolae și Siminciuc Liviu.
Între anii 1990-1997 s-a înfrumusețat biserica cu catapeteasmă și străni și s-a construit o casă de prăznuire. Atât strănile cât și catapeteasma au fost sculptate de meșterul Gafton din Târgu Neamț în lemn de stejar și tei(la catapeteasmă), lucrări începute în timpul pr. Siminciuc Liviu și finalizate în timpul pr. Ciubotaru Eugen. Catapeteasma nouă păstrează icoanele vechi care au împodobit-o pe cea veche care a fost donată Bisericii din satul Bocnița, comuna Sinești. Sculptura este una deosebită cu elemente florale și geometrice ce păstrează stilul bizantin de așezare a icoanelor, însă ca și caracteristică proprie menționez că lipsesc din registru icoanele praznicelor împărătești. Pictura icoanelor urmează erminia bizantină, chipurile fiind zugrăvite pe un fond verde închis cu elemente florale.
Între anii 2001-2003 a fost realizată pictura interioară de către pictorul Armand Kuchta din Iași în timpul păstoririi pr. Ilie Bîia. Pictura este în frescă și păstrează erminia bizantină iar ca și culoare predominantă transpare albastrul. Pe 24 octombrie 2004 s-a resfințit de către PC pr. Prot. Pavel Postolachi alături de un impresionant sobor de preoți, răspunsurile la strană fiind date de grupul Byzantion.
Ultimile lucrări s-au realizat în anii din urmă între 2009-2011 în timpul pr. Andrei Adrian, când s-a acoperit biserica cu tablă de cupru ca urmare a unor fonduri primite de la guvern și s-a împrejmuit cu gard de scândură curtea bisericii pe laturile de est și sud cu aportul credincioșilor și a Consiluilui local din Lungani.
Lista preoților slujitori de-a lungul timpului ai altarului de la Zmeu:
1. Pr. Ionescu Ioan - aprox. 1930-1942, transfera la Tg. Frumos;
2. Pr. Cârpă Toader – aprox. 1943-1970, paroh la Crucea și suplinitor la Zmeu;
3. Pr. Popa Ioan (pensionar) – slujitor la Lungani și Zmeu aproximativ șase luni în 1972;
4. Pr. Ghimeș Dumitru – câteva luni în 1972;
5. Pr. Foca Nicolae – aprox. 1973-1978;
6. Pr. Păvălucă Nicolae – 1978-1985, slujitor la Lungani și Zmeu;
7. Pr. Siminciuc Liviu – 1985-1995, Lungani și Zmeu;
8. Pr. Ciubotaru Eugen – 1995-1999, Lungani și Zmeu;
9. Pr. Bîia Ilie – 1999-2005, Lungani și Zmeu;
10. Pr. Andrei Adrian – 2005-2011.
Au mai suplinit în diferite perioade de vacanță următorii: pr. Ungureanu Mihai de la Braești, pr. Ungureanu Vasile de la Sîrca, pr. Doroftei de la Crucea, pr. Juncanariu Ioan de la Crucea.
Fiind o biserică de dată relativ recentă nu are un istoric foarte bogat în evenimente de anvergură însă este de apreciat efortul și dorința oamenilor de a avea un locaș de rugăciune la ei în sat, cu preot slujitor pentru nevoile lor spirituale și mângâiere duhovnicească, acest lucru generând evenimente unice, de adâncă bucurie, trăite de întreaga comunitate atât în anul 1935 cât și în 2004.
